Cât mai puternic: Audi RS6 Avant by MTM şi Fostla

Autor: Oraan Mărculescu 15 iun. 2012 Tuning auto

Pentru oamenii obişnuiţi pare o demenţă inutilă transformarea unui break într-o maşină supersport – dar cei de la Audi au realizat că acest lucru este foarte interesant pentru un public nu chiar mic, aşa încât au asociat încă de acum câteva decenii „Avant” cu „RS”.

Audi RS6 Avant tunat de MTM ajunge de la 580 CP la 760 CP

Cel mai puternic Audi RS6 Avant al momentului are sub capotă un motor V10 (cunoscut şi de pe supercaruri precum Audi R8 sau Lamborghini Gallardo), breakul german având o putere maximă de 580 CP şi atingând suta în doar 4,6 secunde – lucru incredibil dacă ne gândim că portbagajul poate ajunge la o capacitate maximă de 1.660 litri.

Iată că specialiştii de la MTM şi-au propus să exagereze cât se poate de mult, aşa încât au modificat serios motorul, cele două turbocompresoare şi evacuarea, rezultatul final însemnând un surplus de 180 CP, ceea ce înseamnă că RS6-le tunat de MTM atinge o putere maximă de 760 CP, în timp ce cuplul maxim a crescut şi el de la 650 Nm la 912 Nm.

Fostla ofera pentru Audi RS6 Avant MTM o folie speciala light blue pentru 2500 euro

Mai adăugăm la meniu o evacuare racing, accesorii aerodinamice din fibră de carbon, coborârea şi întărirea suspensiei, precum şi un set de jante sport de 20 inch. Şi, pentru ca maşina nu care cumva să fie confundată cu un breal simplu, specialiştii de la Fostla, care se ocupă de îmbrăcarea maşinilor în folii, au fost rugaţi să „tapeteze” maşina – pentru 2.500 euro în plus, cei interesaţi vor avea un RS6 Avant monstruos de puternic, dar optimist de albastru, graţie acestei nuanţe unice „light blue skin”.


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide